Ce, pe unde, cum?

In sfarsitul asta de saptamana mi-am facut(din nou) ordine in biblioteca, aranjand noile carti, scotand altele pe care nu le voi reciti prea repede pentru a le duce la parinti pentru ca ma gandesc la faptul ca s-ar putea sa ne mutam, asa ca va fi un pachet in minus de carat. Nu mi-am dat seama cat poate fi de obositoare treaba asta pe langa mancare si ordine. Asa ca dumineca am lenevit un pic si apoi am mers la cumparaturi. Mi-am gasit in sfarsit o pereche de pantofi care sa-mi placa! I-am luat de la Leonardo din Moldova Mall, acolo unde rula filmul Big Stan. Ne-am zis sa urcam sa vedem ce alte filme mai au. Si mai aveau si Madagascar(vazut de cand hau) si, pe lista lor, Big Tan! Nu am fost singurii care au urcat pana la ei si au coborat fara sa stea. In afara de greselile de tiparire a unor simpli fluturasi si a unor filme necunoscute si vechi, accesul la cinema se face doar prin intermediul liftului. Daca se strica liftul mai lipseste sa le mai cada si reteaua electrica, mai ales ca la asa oferta de filme nu vor face cine stie ce vanzari.

Simpozion la Cucuteni

Dumineca aceasta am avut prilejul sa merg la deschiderea festivalului de la Cucuteni, despre care s-au regasit informatii si in ziarele de astazi. Spun ca am avut prilejul, dar atat planificarea zilei de dumineca, cat si lipsa de entuziam cauzata de aceste deschideri oficiale ne-au facut sa nu fim prezenti. Recunosc mica fobie pe care am dezvoltat-o fata de aceste ceremonii inca de cand eram in generala, cand critici literari mai apreciati sau mai putin apreciati, poeti si prozatori veneau la toate manifestarile legate de Ion Creanga, care, coincidenta, s-a nascut in acelasi Humulesti in care m-am nascut si eu. Nu ca mi-as dori sa am vreodata acelasi caracter, dar macar ceva din faima poate se prinde de mine. Praf de faima de vanzare!!!!

Asa ca va trimit sa cititi mai multe despre aceasta tabara, despre care am aflat dumineca, de la nasii nostri de casatorie. Pe nasul il puteti vedea si in coltul fotografiei, in hainele preotesti, aici. Si e preot pe bune in Cucuteni, nu e personaj din scenete.

Primul pas

Intotdeauna exista un prim pas. Aici e vorba de o noua comunitate, spre care ma avant timid. Inca nu am dat cu nasul de pamant. Poate ca am sa dau candva: optimistul se gandeste intotdeauna ca poate fi si mai rau. Deocamdata imi lipesc aripile imaginare de tastatura si sper sa bazai macar daca nu am sa pot face mai mult decat atat in milioanele de bloguri (deocamdata).