Cine e la usa?

De curand am descoperit ca avem vecini noi. Cam in aceiasi maniera in care afli si in Romania: s-au apucat de bocanit, taiat, spart, bubuit si toate celelalte zgomote care sunt asociate cu redecoratul. Acum sunt in faza la batut in perete repetat, de zici ca am muzica data la maxim si trebuie sa fiu oprita. Si asa ma tenteaza sa le raspund intr-o maniera asemanatoare!

La inceputul saptamanii, imediat dupa ce a sosit acasa si sotiorul, aud soneria. De fiecare data cand aud pe cineva la usa am doar cateva optiuni: ne-au venit prieteni in vizita(acum foarte putin probabil, mai ales pe neanuntate), sunt unii care cer bani, altii vor sa ma intrebe de chestiuni religioase sau, lucru mai rar si nu chiar placut, am facut ceva ce nu le convine, precum pus mancare la porumbei(pe asta am comis-o!), pus masina de spalat la ore imposibile(am pacatuit de cateva ori) sau ascultat manele la maxim(inca nu, dar pentru vecini enervanti este o metoda, eventual Sinfonia a 9-a pentru manelisti). Asa cum poate oricine banui, nu eram entuziasta pentru ca nu ma asteptam sa fie vreo vecina cu prajituri la usa.

Am deschis usa si imediat dupa salutul de rigoare am auzit ceva ca un lung turuit in spaniola din care nu am inteles prea multe. Moment in care i-am spus sa o lase mai incet ca nu pricep bine spaniola. Asa am priceput ca a lucrat in baie si ma roaga sa vad daca am apa. De cateva ori. Si apoi a insistat sa afle de unde sunt. Si eu am incercat sa ma fofilez, pentru ca m-am saturat de "oh!"-ul de dupa. N-am scapat! Asa ca mi-a spus cu incantare ca e din Bulgaria. Acum, care erau sansele ca niste roamani sa fie vecini cu niste bulgari? Ei bine? Aud? Dar ca noi sa ne intelegem in spaniola?

Surprizele pe care le ofera viata cateodata sunt atat de surprinzatoare! Aproape ca o bomboana buna cu caramel. Sau cu cafea! Sau ca un bun cliseu.