luni, 17 ianuarie 2011

Propunere refuzata


Partea cu plecatul din Romania a fost grea si usoara in acelasi timp. Dar si acomodarea la o noua lume are partile ei bune si rele.

Un pas pe care l-am facut chiar inainte de a pleca din tara a fost inscrierea pe Tjobs, care are oferte din mai multe parti ale lumii.

Mi-am completat frumusel CV-ul si am aplicat la una dintre oferte cu o scrisoare de intentie in care mentionam clar si la obiect unde ma voi afla de la inceputul anului 2011.

Iata cum a decurs colaborarea cu cel care a pus anuntul:

1. A trimis o invitatie pe Yahoo Messenger cu a adresa in care nu se regasea nici un indiciu asupra viitorului contact de adaugat, parand mai mult o insiruire aleatorie de litere. Invitatia nu continea un oarecare mesaj in care sa fie mentionat cine si de ce vrea sa fie adaugat la lista mea de contacte. Asa cum procedez de multi ani, acest tip de invitatii primesc din start Ignore si Block.

2. Primesc un mesaj pe o alta adresa de email, cu subiectul "Anglia", de data aceasta cu numele expeditorului personalizat. Nu gasesc nici o formula de introducere de genul "Buna ziua", "Stimata doamna" sau "Tu aia care ne-ai contactat". Nu, formulele de adresare sunt pur si simplu optionale intr-o astfel de comunicare!

Continutul mesajului: ati aplicat cu un CV, va trimit atasate documentele, daca aveti nevoie de ajutor la completarea lor sa ma contactati.

3. Mesajul nu este semnat. "Gigel, cu functia aia de o stii tu, compania pe care o stii tu" ar fi fost foarte bine. Nu am avut nici un indiciu in text macat daca era vorba de un el sau de o ea.

Pe cuvant ca am citit scrisori "nigeriene"(stiti, cu tipul din Nigeria care are la dispozitie miliarde pe care numai tu poti sa-l ajuti sa le scoata de la banca si primesti jumatate) mai bine puse la punct.

4. Mesajul a fost primit dupa cel putin trei saptamani de la transmiterea CV-ului si cu cel putin 2 saptamani dupa blocarea tentativei de contactare prin Yahoo Messenger.

5. Compania nu are site propriu si nici adresa profesionala. Adresa de genul "numele companiei@yahoo.com" nu e adresa profesionala. Este inca un motiv de suspiciune. In conditiile in care un domeniu propriu si o adresa asociata acestuia nu este chiar o avere, ceva lasa de dorit.

6. In mod sigur am aplicat pentru o colaborare in Spania. Care ar fi fost motivul pentru care am primit indicatii pentru Anglia inca nu stiu.

In aceste conditii am trimis un mesaj in care refuzam colaborarea. Nu numai ca scrisoarea de intentie si CV-ul(sau macar adresa din el) au fost ignorate, partea cu locuitul in Spania fiind un "amanunt" destul de important, dar modul in care te prezinti unui om, modul in care prezinti compania pe care o reprezinti este o parte importanta a garantiei pe care o oferi in mediul de afaceri. Pentru ca un client, un angajat, un colaborator, un partener de afaceri, toate aceste ipostaze fac parte din modul in care tu interactionezi cu acest mediu.

7. Ceea ce a intarit si mai mult convingerile mele a fost mesajul venit ca raspuns dupa refuzarea ofertei de colaborare. Formula de intampinare ignorata, semnarea mesajului de asemenea ignorata, garantia ca "multi prieteni si cunostinte au apelat la serviciile companiei pana acum". Dupa modul in care a fost formulat mesajul, banuiesc ca e vorba despre un barbat, mai ales modul de adresare si alcatuire a frazelor a lasat acest lucru de banuit(si experienta personala in relatiile cu clientii).

Concluzia povestii: indiferent daca aceasta oferta era reala si bine intentionata sau pur si simplu avea mai putine garantii decat ar fi de preferat, acest lucruri ar trebui sa puna in garda pe oricine primeste mesaje asemanatoare. Chiar daca va veti confrunta sau nu cu probleme, un astfel de partener de afaceri sau angajator este lipsit de respect fata de voi si aveti de la inceput un semn de avertizare "pe riscul vostru".

Ca barbarii!


Daca nu ati citit inca postarea lui Adrian, va recomand sa o cititi daca va place mancarea asiatica. Sau daca vreti sa o incercati.

Parte din descoperirea unei noi lumi, cel putin pentru mine, inseamna sa te bucuri de toate oportunitatile pe care aceasta ti le ofera. Si zau ca are orasul acesta atatea de oferit incat ne va lua ceva timp sa intelegem si sa vedem totul.

Ca sa o iau de la un capat: sambata am fost plecati 9 ore de acasa, timp in care ne-am minunat de toate pe strazi, am alergat de la o vitrina la alta si, cum intre timp ne-au luat si niste crampe de stomac cu salivari de la atatea arome pe strada, Adrian m-a dus sa mananc la restaurantul Udon, ala de face feluri de mancare mancate de Naruto. Daca nu stiiti cine e Naruto si alte japoneze, mai puneti si voi mana pe telecomanda, pe posturile alea cu animatii.

Ca sa nu protestez prea tare, s-a gandit sa incerce cu mine niste sake: caldut si numai cu 15% alcool taman pe stomacul gol.Dupa introducerea asta care m-a incalzit la stomac as fi mancat orice!

M-am regasit apoi in fata supei de Miso, care a fost taaaaare buna. Lingura a fost cam ciudata, dar m-am descurcat de minune cu ea. Dar la Miso Ramen, unde taiteii erau baza, am incurcat-o! Din comoditate, pana acum nu am invatat sa mananc cu betisoarele. Ei, si acum vizualizati mancarea unui bol plin cu taitei lungi cu ajutorul unei lingure de supa ciudata!

Avand in veder ca la acest restaurant nu sunt puse la dispozitie tacamuri obisnuite(sau or fi dar nu stiu eu), lingura de supa era doar pentru supa, taitetii, bucatile de carne si legumele culegandu-se cu betisoarele.

In cultura japoneza, cine nu stie sa manance politicos(adica cu betele) este asemuit cu un barbar. Hamesita din mine a infulecat cum a putut taiteii, spre amuzamentul a vreo doua-trei grupuri de asiatici care m-au zarit mancand pe geamul restaurantului. Unii chiar au facut inca un tur de amuzament, incat mai lipsea doar sa le fac din mana sau sa ma stramb la ei.

Concluzie: trebuie musai sa ma civilizez si eu, ca doar nu se face sa ratez toata distractia cu acest tip de bucatarie foarte sanatoasa.

PS: Una peste alta, deocamdata cred ca mai degraba as sti acum cum sa tricotez cu betisoarele decat sa mananc. Macar lectiile esentiale de tricotat le stiu.

duminică, 16 ianuarie 2011

Sarbatoarea bijuteriilor


Problema cu care ma confrunt cred ca este comuna celor mai multe femei dupa un anumit timp. Desi in perioada gri de dinainte de '89 bijuteriile erau mai putine decat acum, erau totusi femei care aveau deja foarte multe, adesea de cea mai buna calitate sau doar din metale pretioase. Cu toate ca admir si poate m-ar incanta sa-mi permit doar bijuterii din aur, argint sau platina, farmecul unei bijuterii trebuie sa stea si in incantarea cu care o porti. Asa ca acum am prea multe.

Eu una nu sunt mare iubitoare de inele si bratari. Avand in vedere ca majoritatea timpului mi-o petrec in fata unui monitor si cu degetele pe tastatura, pana si purtarea verighetei mi-a devenit destul de incomoda. Dar cand vine vorba de brose si cercei, ei bine, se schimba treaba.

Imi place sa-mi schimb des cerceii, chiar daca am perioade cand port o singura pereche de cercei, ca o obsesie. Cerceii sunt pentru mine o extensie a starii in care ma gasesc: am perechi "cuminti", perechi "provocatoare", perechi "iubitoare de natura", perechi "stralucitoare" si altele. Am avut si o pereche "lenesa" pentru ca ii purtam doar pentru a avea ceva in urechi, dar ne-am despartit definitiv si irevocabil in favoarea unei perechi noi.

Si pentru ca multi dintre ei tindeau sa stea inghesuiti, chinuiti si incalciti intr-o cutie, in calea lor a venit acest minunat suport. M-a incantat ideea de a avea Craciunul meu personal ori de cate ori imi aleg perechea de cercei sau de cate ori voi adauga noii veniti.

De dimineata, nici nu ma dezmeticisem bine dupa mic dejun si cafea, m-am apucat sa pun in ordine cerceii. Cum Adrian stia ca n-am avut prilejul de a impodobi un brad de Craciun, a ras de mine ca-mi impodobesc bradul acum. Dupa mine, oricand e bine, atata timp cat e o incantare.

In fotografie asezasem doar o parte dintre ei, ca doar trebuie sa mai las ceva si de descoperit, nu-i asa?

Si o melodie care m-a inspirat oarecum in dispozitia mea azi: