Se afișează postările cu eticheta deces. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta deces. Afișați toate postările

joi, 25 martie 2010

E bine sa-ti faci planuri...

...si sa nu te poti tine de ele.

Asa cum mi-a devenit deja o situatie familiara, ori de cate ori planuim sa facem ceva, un eveniment sau altceva, lucrurile tind sa se complice.

Planificare pentru ziua de azi: luat zi de concediu in mijlocul saptamanii, chiar daca la servici ceilalti au nevoie de noi, tocmai pentru a ajuta la pomenirea trecerii unui an de zile de cand tata socru nu mai este printre noi. Eveniment cu surle si trambite si care e complicat prin definitie atunci cand in ecuatie este mama soacra.

Ca sa fie tacamul complet, trebuia sa colectam inca doua ajutoare in drumul nostru. Chestii, trestii, complicatii suplimentare si .... ramane un singur ajutor care trebuie sa-si gaseasca singura o cale de a ajunge.

Pe la 6 ma trezesc nitel nauca de somn. Nici macar pisicile nu se trezisera, ca ele sunt mai ceva ca un eas desteptator pentru mine. Daca indraznesc sa vreau sa adorm la loc dimineata nu e chip: te-ai trezit, cer sa fiu alintata, nu ma pacalesti tu pe mine!

Identific sursa zgomotului: barbatelul meu imi spune printre gemete ca a inceput sa coboare o piatra din rinichii lui. Mai mult de rasu-plansu l-am privit indecis intre gemuit de durere in pat si ghemuit pe tron. Noroc ca-si poate citi telenovelele pe telefon, ca altfel se plictisea in baie.

Astfel, iata-ma in rol de asistenta la facut oale de ceai. Ma gandesc ce "placere" o sa aiba cand mai coboara piatra aia...

Un proverb in care am inceput sa cred de ceva vreme este "Expect the unexpected" - "Asteapta-te la neasteptat".

Surprize si planuri.... nu cred in asa ceva!

vineri, 4 septembrie 2009

Steve Irvin - sa rememoram legenda


Astazi se implinesc trei ani de cand Steve Irvin, cel care a facut o diferenta in perceptia asupra crocodililor si asupra animalelor salbatice in general, a lasat in urma amintiri, documentare, familia si numerosi prieteni.

Ii urmaresc cu placere documentarele si, recent, am citit si povestea publicata de sotia lui, Terri Irvin - Impreuna cu Steve - in care descoperi un om familist, o replica la scandalul mediatic in care s-a pus problema tutelei copiilor lor si fapte necunoscute publicului larg.

Pe langa romantismul povestii de dragoste care i-a adus impreuna pe cei doi de pe continente aflate la capete opuse ale globului, si publicul masculin v-a aprecia determinarea si aventurile cu animale salbatice ale celor doi. Terri e o "baietoasa" in cel mai bun sens al cuvantului si povestirea ei demonstreaza din plin acelasi sarm regasit si in fata camerelor de filmat.

Este o povestire pe care si sotiorul a citit-o cu placere, desi avem preferinte oarecum diferite in privinta literaturii.

In continuare va invit sa va ganditi cu placere la Steve si la modul in care un om poate schimba lumea, dar si va amuzati cu caricaturile postate aici: http://notjustanotherblog.xanga.com/528240387/a-tribute-to-steve-irvin-the-crocodile-hunter/

marți, 21 iulie 2009

Glumele zilei


Dorel se indreapta spre imbarcarea in aeroport cu o sticla mare intr-o punga in mana. Parandu-i cam suspicios, este intrebat de catre unul dintre angajatii prezenti ce are in sticla.
- Este apa sfintita de la Sapanta. O iau ca sa-mi aminteasca de casa.
Indoindu-se in continuare de Dorel, sticla este verificata, moment in care un iz patrunzator de alcool se raspandeste in aer.
- Asta e palinca in toata regula! exclama respectivul angajat.
- Doamne Dumnezeule! Inca un miracol neasteptat! exclama Dorel.


- Dorele, vad ca ti-e gol paharul. Sa-ti mai pun unul?
- Si ce sa fac cu doua pahare goale?


Dupa ce au economisit o gramada, Dorel si Alinuta pleaca in concediu pe o insula tropicala. La intoarcere, imediat ce intra in casa, Dorel pica mort. Este asezat in cosciug si rudele si vecinii vin si ei sa-si prezinte condoleantele.
- Ce bronz grozav are, exclama vecina Tantica. Se cunoaste ca s-a simtit bine in vacanta.
- Si arata si asa linistit si impacat, adauga si doamna Nuti, vecina de alaturi.
- Asta pentru ca a murit in somn, explica Alinuta, si inca nu stie ca-i mort. Dar in mod sigur atunci cand se trezeste o sa pice mort de la socul vestii.


Dorel, bucurestean sadea, se prezinta la doctor si trebuie sa astepte la rand pana-i vine randul. Luat la vorba de un alt pacient despre motivul asteptarii, Dorel raspunde:
- Sper ca doctorul o sa gaseasca ceva grav la mine, ca urasc sa ma simt asa daca sunt bine.


Si zicerea zilei: Femeile sunt ca telefonul. Trebuie sa apesi butoanele cu blandete, trebuie tinute ferm pentru a nu le scapa din mana, trebuie sa le vorbesti si sa le reincarci cu afectiune in mod periodic. Dar daca ai apasat butonul care nu trebuie atunci te-ai ars si s-ar putea sa ai si defect in retea.

luni, 27 aprilie 2009

Ziua de mers la cimitir


In Humulestii lui Creanga, acolo de unde sunt si eu, se merge in noaptea de inviere la cimitir. Cineva din familie - sau mai multi - porneste de la biserica cu lumina si oua rosii sau doar banuti. Cimitirul fiind pe un deal, siruri intregi de oameni alcatuiesc o privesliste placuta. Cimitirul se umple incat-incet de lumina si lumea se intoarce alaturi de cei care nu au plecat de la biserica pentru a asculta restul slujbei sau pleaca acasa sa se imbuibe.

Pe cand traia bunicul, care rezista de postea tot postul, era o placere ca dupa slujba, pe la orele 4, sa gustam nitel din toate si sa ciocnim cateva oua, dupa ce ne clatisem deja pe fata cu apa in care se pune un ou inrosit, banuti si flori. Bunicul avea acel talent de a alege cel mai puternic ou. A avut credinta puternica in faptul ca puterea de a sparge oua tine de durata vietii lui. Spre sfarsit, fie ca noi ii invatasem mestesugul, fie ii scazuse puterea de a alege cel mai strasnic ou.

Venind mai inspre vale, in zona Iesilor, am constatat ca pe aici se merge ziua in amiaza mare pe la cimitire, dupa Pasti. Pe langa cimitirul Sf. Vasile, de Izvorul Tamaduirii, inca de la 6 dimineata erau de vanzare flori si lumanari la porta cimitirului. Pe la 16, cand ne-am intors, numaram pe obositii "rapusi" prin santuri si sarsanalile cu pomana.

La Voinesti, locul unde a copchilarit un timp al meu sot, se merge de Duminica Tomei. Masini peste masini, paturi intinse ca la picnic inca de la ora 11, mese aranjate, fete de masa cat mai aspectuase, lumanari aprinse, hainele de mers la biserica sau la nunta(uneori aceleasi), copii chinuiti de hainele inca tepene. Preotii umbla domol de la un mormant la altul, intonand trei cantecele si primind "ceva" pentru osteneala. Oameni de-ai pomenilor navalesc peste tine imediat ce s-au terminat cantarile, turnand pahare cu vin de diferite soiuri intr-o budana, sucurile in alta budana si ingramadind oua rosii, cojonac si alte mizilicuri de-a valma in sacose uriase de rafie. Toata distractia, de la 11 si pana mai tarziu, pe la vreo 5-6-7, lasa in urma "raniti" de la atatea "cinstiri" si un praf gros pe ulitele satului.

Ca bonus, scuterul de mai sus, "gatit" si el cu o blana de oaie pentru marele eveniment de amintire a celor plecati dintre noi.

marți, 28 octombrie 2008

Joke of the day


Three dead bodies turn up at the mortuary, all with very big smiles on their faces. The coroner calls the police to tell them what has happened.

"First body: Frenchman, 60, died of heart failure while making love to his mistress. Hence the enormous smile, Inspector", says the Coroner.

"Second body: "Scotsman, 25, won a thousand dollars on the lottery, spent it all on whisky. Died of alcohol poisoning, hence the smile."

The Inspector asked, "What of the third body?"

"Ah," says the coroner, "this is the most unusual one. Billy-Bob the redneck from Oklahoma, 30, struck by lightning."

"Why is he smiling then?" inquires the Inspector.

"Thought he was having his picture taken."

vineri, 17 octombrie 2008

Ritmuri care salveaza vieti

In aceasta dimineata sotiorul mi-a dat link la o stire care mi s-a parut foarte interesanta, atat de interesanta incat sigur se va regasi in curand tradusa si intr-un ziar din Romania sau chiar mentionata la Badea in emisiune.

Melodia Stayin' Alive de la Bee Gees ofera un ritm ideal de urmat in timpul procedurii de resuscitare cardiaca ce face parte din masurile de prim ajutor la o victima ce sufera un atac cardiovascular. Nu-i nevoie cred sa spun mai multe, de vreme ce filmele marii industii ale "Padurii Sfinte" (oare Pruteanu e mandru de mine acum?) prezinta salvarea miraculoasa de o gramada de ori.

Respectiva miscare poate tripla sansele cuiva la supravietuire si totusi nu prea este folosita pentru ca oamenii nu sunt siguri asupra ritmicitatii miscarii si de multe ori o efectueaza mult prea incet. Melodia perfecta si ritmul perfect pot fi cele din melodia Stayin' Alive, cu singura conditie sa fi auzit melodia vreodata sau macar sa ti-o amintesti in momentele respective.

Iata si melodia pentru cei care nu si-o aduc aminte:

marți, 19 august 2008

Zile libere in caz de deces


Pentru ca in urma cu mai bine de 40 de zile de acum a murit bunicul si nu a murit intreband angajatorii sau pe domnii care dorm in Parlament cand e timpul potrivit, am fost pusa in situatia de a pleca cat mai repede pentru a le da o mana de ajutor parintilor mei. I-am dat trezirea lui Cristi(seful meu, chiar daca nu-i place sa-i spun asa) dis-de-dimineata si am pornit. Inmormantarea a fost chiar a doua zi, pentru ca miercuri era zi de post si asta insemna ca totul sa se intinda pana joi, patru zile fiind mult prea mult pe timp de vara pentru oricine.

La intoarcere am aflat ca din cele doua zile doar una se scade in mod legal si se numeste "Concediu in caz de deces", de el beneficiid doar nepotii directi, asa ca am facut copie atat dupa certificatul de deces, cat si dupa cartea de identitate a tatei. Din pacate sotiorul nu a beneficiat de acelasi tratament si a recuperat zilele pierdute.

Nu e un subiect placut, dar poate vine in sprijinul cuiva in aceiasi situatie.

Intrebare suplimentara pentru domnii parlamentari: cand ati votat legea asta ati considerat ca e prea mult sa beneficieze omul de mai multe zile, ca doar nu poate sa aiba mai mult de 4 bunici, nu?