duminică, 15 noiembrie 2009

Back to work


De maine incepand inapoi la treaba. Daca pana acum am avut o intalnire fierbinte si strans imbratisata in plapuma cu o viroza respiratorie urata, de maine voi zambi din nou la telefon clientilor.

Saptamana aceasta am invatat-o pe doctorita mea de familie o noua expresie: "a-ti vedea din nou dejunul in fata ochilor".

Am invatat ca poti sa stai pe scaun daca ti-e rau 3 ore pana poti sa vezi un doctor, exista persoane suspicioase care stau numai cu esarfele sau fularul la nas atunci cand tusesti si chiar unele care fug in celalalt capat al culuarului.

Am avut ocazia sa rad de o femeie care m-a intrebat daca nu ma tem de grupa porcina atunci cand a vazut ca tusesc si i-am replicat ca toata lumea din sala de asteptare a incurcat-o daca incept sa fac "guit! guit!".

Dar am intalnit si o femeie de treaba care mi-a povestit toata epopeea fetei si a ginerului ei, m-a facut sa rad pana m-a apucat din nou tusea si cred sincer ca merita premiul de empatie, mai ales ca pana la urma n-a mai intrat la doctorita pentru ca se terminase programul.

Saptamana aceasta am descoperit ca baia fierbinte la picioare cu sare si cateva cuisoare te ajuta si la durerile de cap si sa respiri mai bine, ca poti dormi si 12 ore pe zi fara sa ai insomnii si ca expresia "a ti se inmuia genunchii" chiar e pe bune.

Intre timp, aflati ca retetele si concediile medicale sunt printate, nu scrise de mana, astfel incat de acum vor exista mai putini farmacisti nedumeriti din cauza scrisului, dar si mai multe asistente care vor invata sa scrie cu mai mult de un deget la calculator.

Multa sanatate tuturor si o saptamana cat mai placuta in continuare!

vineri, 13 noiembrie 2009

România e întotdeauna cu R mare


De fiecare dată când întâlnesc numele ţării fără majusculă mă apucă aşa o supărare încât nu pot să văd decât roşu, galben şi albastru în faţa ochilor.

Nu sunt cea mai patrioata fiinţă din lume, nu ştiu istorie cât să impresionez sau măcar să susţin cu date o dispută la nivel mediu, dar nu pot să accept lipsa de respect faţă de eforturile depuse de zeci şi mii de oameni pentru această ţară.

Credeţi că nu le-ar fi fost mai uşor la bunicii sau străbunicii noştri să nu lupte în cele două războaie mondiale şi să aleagă o altă tabără sau să aştepte sfârşitul războiului ascunşi? Credeţi că bunicile noastre s-au chinuit să intretina familiile, să le dea de mâncare şi să facă parte spaimelor de a se şti expuse la orice armată ar fi venit peste ele? Le-aţi întrebat vreodată?

Bunicul a luptat în prima linie. Străbunica a făcut faţă armatei inamice care i-a rechiziţionat animalele şi mâncarea din casă. V-aţi gândit vreodata cum ar fi să vină cineva şi să va ia din casă ultimii bani şi toată mâncarea şi să nu fie nimeni lângă voi? Sau cum ar fi că soţului vostru să-i fie ameninţată zilnic viaţă şi să nu puteţi face nimic?

Sau cum e să ştii că la tine în ţară eşti prost plătit, dar cu toate astea să continui să munceşti zi de zi, de dimineaţă până seara, şi totuşi să nu primeşti mai nimic, dar să ai mândria să reprezinţi O ŢARĂ şi să stai pe podium în faţa unei lumi întregi în timp ce se cântă imnul ei? De ce atleţii români continuă să reprezinte România atunci când suferă întinderi de tendoane, au copii bolnavi sau sunt prost plătiţi? Când pot alege să fie bine plătiţi de oricare altă ţara?

Mai poţi alege să scrii România fără majusculă?

Pentru toţi oamenii care aleg să-şi facă meseria bine acolo unde sunt, mai poţi alege asta? Pentru acel doctor care a ales să lupte împotrivă sistemului şi să înfiinţeze un serviciu modern de urgente sau pentru un singur preot care a ales ca banii să meargă la un centru de copii sau profesorul de matematică care şi-a făcut din meserie aproape o religie, pentru toţi aceştia mai poţi încă să dispreţuieşti o ţara întreagă?

Alegi să respecţi o întreagă clică de imorali, iresponsabili, ilegali, micinosi şi hoţi sau pe cei care, deşi corecţi, nu sunt prezentaţi în faţa lumii? Dacă alegi să vezi numai persoanele îndoielnice promovate, dar nu şi pe eroii de lângă tine sau pe cei care nu sunt suficient promovaţi, atunci nu meriţi să utilizezi numele acestei ţări.

Pentru toţi cei care merită, România este numele acestei ţări şi români sunt cei care simt şi cred cu adevărat în valorile ei!

duminică, 1 noiembrie 2009

Lucruri mici ca importanta


Multe lume spune ca femeile cauta cearta si in cele mai mici amanunte. Poate ca asa facem uneori, atunci cand multimea de mici amanunte tind sa faca parte dintr-o privire de ansamblu.

In cele mai multe casatorii, femeile renunta la numele lor de familie si il pastreaza pe al barbatului iubit. De foarte multe ori acest lucru este o declaratie in plus de iubire, mai ales cand exista nume ciudate, bizare sau chiar...ofensatoare.

Mi-a fost ciudat sa observ, in primii ani, ca identitatea mea e imputinata, diminuata. Pe invitatiile de la nunta de multe ori scrie "Familia Sandu", dar uneori am vazut si "Familia Adrian Sandu". Nu mi se pare corect: daca e familie, inseamna ca macar doi oameni cu drepturi egale, cel putin legal daca nu din alte puncte de vedere, sunt implicati, legati, fixati in acea casatorie. Daca scrii numele unuia, gaseste-ti timp pentru a le trece numele la amandoi.

Multe dintre cadourile pe care le-am primit aveau pe eticheta numele nostru. Numarul etichetelor pe care numele meu era scris primul poate fi numarat pe degete. Chiar si atunci cand acel cadou era mai mult pentru mine decat pentru el.

Intre multimea de lucruri mici pe care le pastrez pentru a fi adunate intr-un volum al amintirilor am si o astfel de eticheta: numele meu inaintea lui, dovada ca acel cadou mi-a fost mai intai si intai adresat mie.

Cel mai ciudat exemplu este ca si familia mea, atunci cand vorbeste de noi, in enumerare tot el e primul pe lista.

In romanul lui Michael Koyta, "Doreste-ti noaptea", personajul feminin Nora renunta la logodna de trei ani pentru a nu deveni un accesoriu. Pentru ca in introducerea pe care o face logodnicul prietenilor sai spune doar "V-o prezint pe logodnica mea." Iar ea asteapta o virgula si introducerea numelui ei, completare care nu mai vine.

Sunt sotiile accesorii? Sunt sotii accesorii?

Ziua in care se poate si mai bine


Azi e una dintre acele zile in care nu am chef de nimic. Mai sunt 60 de zile pana la sfarsitul acestui an in care n-am reusit sa schimb nimic. Doua din lucrurile pe care speram sa le indeplinesc s-au dus pe apa sambetei si de cel putin unul dintre ele nu ma pot apuca pana la anul iar, pentru celalalt parca sunt la loterie.

Nu am chef sa fac mancare, dar totusi am facut. Nu am chef sa spal vasele, dar nu le pot lasa in chiuveta.

M-am saturat sa-mi am prietenele si familia departe, pentru ca oricum ar fi, o convorbire telefonica nu tine loc de o imbratisare.

M-am saturat de rude pe care trebuie sa le accept, pentru ca suntem uniti la nunti si inmormantari, dar in rest nu stim mai nimic unii despre altii.

Afara sunt 10 grade, Basescu si Voltaj au urlat in boxe, soare nu e si pana si pisicile stau pe calorifer la caldura.

Astazi este o zi frumoasa. Pentru altii.