vineri, 19 februarie 2010

Cu rahatul(turcesc) dupa noi

Citind de curand un post al Loredanei mi-am adus aminte ca a darui este in primul rand felul in care te imbogatesti: primesti mai mult decat dai.

De sarbatori,indiferent care ar fi ele, imi place sa surprind lumea: adun cadouri pe care stiu ca si le-ar dori cunostintele si prietenii din timp, uneori cu luni inainte. In debara am cutia cu "lucruri pentru daruit" in care adun atat surprizele pregatite, cat si cadourile primite de amandoi si care isi gasesc utilitatea mai bine la altii.

Pe la inceputul toamnei anului trecut am descoperit in Carrefour specialitati de rahat turcesc, cutii foarte elegante, produse fabricate in judetul Ilfov. Varianta cu alune de padure e preferata noastra si nu numai. Dupa ce am devorat o cutie amandoi ne-am decis sa cumparam o duzina si aproape fiecare casa vizitata a primit cutia ei cu rahat turcesc de Craciun.

Pe langa faptul ca este un cadou inedit si gustos, a fost si prilejul de a obtine un ras sanatos de la cei vizitati.

Singura varianta care inca nu se gaseste in Romania si probabil ar fi o actiune riscanta de marketing este rahatul cu perje, strict vorbind de produsul alimentar comestibil, a nu se intelege altceva.

joi, 4 februarie 2010

Putintica demnitate, va rugam


Oamenii cu un puternic simt al demnitatii si-au creat propriul destin si sunt respectati de familie, de prieteni si de comunitatea in care traiesc.

Bunicul a muncit din greu la camp si bunica a tesut covoare ca sa-i poarte in scoala pe trei din cei patru copii in vremuri in care altii nu au avut ce manca. Au trecut prin razboi si prin foamete. Nu au fost cei mai bogati din sat, dar erau cunoscuti si respectati in sat. Pentru ca au muncit si si-au pastrat demintatea chiar si atunci cand erau cai mai usoare.

Spre deosebire de ei, nu departe de noi statea un "turnator" de meserie. Si-a luat Gigel televizor, inseamna ca a adunat ceva bani. Si-a cumparat Vasile trei carute de lemne, inseamna ca asta a facut ceva afaceri. Si saptamanal mergea cu vestile si primea bani pentru informatii. Praful s-a ales de toata averea lui, de era sa nu aiba cine sa-i dea un pahar de apa in ultimii ani. A mai incercat si dupa '89 sa mearga cu para, dar nu mai primea bani si nu era rentabil.

Sa calci in picioare demnitatea unui om este foarte usor. Mai greu este sa-i inapoiezi acest statut.

Postarita de pe Valea Tarcaului care parcurge saptamanal zeci de kilometri de la un catun rasfirat la altul s-ar putea sa fie la fel de importanta pentru viata oamenilor ca un medic de familie dintr-un oras mare.
Intr-o lume in care totul este interconectat, cel mai important lucru pe care il putem face este sa ii tratam pe toti oamenii cu demnitate. Nu se stie peste cine vei da maine.