joi, 29 octombrie 2009

Legamant cu o bratara


Fascinatia pentru frumos a oamenilor din toate timpurile s-a concretizat de multe ori in crearea si purtarea de bijuterii. Printre primele care au facut probabil parte din marea familie au fost bratarile, podoabe care au parut firesti impodobirii bratelor si gleznelor.

De la cele mai simple modele si pana la cele mai complicate, care necesita metale pretioase sau ore intregi de munca, fascinatia pentru bratari ramane mereu constanta de-a lungul evolutiei noastre.

Atat cu rol pur decorativ, cat si cu valente mistice, bratarile fac parte din mostenirea poporului nostru. Putine "domnite" mai poarta acum bratari din fier, dar toate avem in cutia de bijuterii cel putin o bratara cu "amintiri", bratari daruite de o persoana draga, bratari primite la ocazii speciale sau cumparate din admiratie.

Prima "bratara" pe care multi dintre noi am purtat-o a fost o ata rosie, de deochi, la incheietura unei maini.

Le tin minte pe toate: bratarile mamei, din diferite margele si margelute, bratarile "rustice" din sfoara sau sarme colorate, impletite mestesugit, prima bratara de aur daruita de parinti, prima bratara de argint daruita de o prietena draga, bratara din piele daruita de sotior(uzata de atata purtare, dar inca draga), bratara daruita de fratele meu, pe care o port cand mi-e dor de el.

Nu mi-au placut niciodata prea mult bratarile super rigide. Atunci cand ma misc, vreau ca bratara sa fie parte din mine, sa fie implicata in miscare. Vreau sa pot avea libertate in miscari si cand gesticulez si bratara atrage privirile celuilalt, si cand lucrez la birou.

Admir femeile care pot purta multe bratari fara a se simti stanjenite in miscari. Sunetele usoare pe care le fac aceste bratari in miscare au o muzicalitate proprie, cu care pari sa partici la un dans.

Bratarile mele fac parte din mine, vin in acord cu tinuta mea. Daca astazi vreau sa atrag atentia, bratara mea va spune acest lucru despre mine. Daca vreau sa ma simt naturala aleg lemnul sau pietrele sau osul. Daca vreau scanteieri aleg pietricele si luminite. Daca vreau sa surprind, aleg ceva modern si surprinzator.

Oricum ar fi, bratarile mele si cu mine avem un legamant: lumea e mai frumoasa cand suntem impreuna!

joi, 22 octombrie 2009

Stresul sonor

Acum vreo cativa ani stateam (tot cu chirie) intr-un apartament din zona Piata Unirii, renovat in urma cu mai bine de 20 de ani si cu batraneii de rigoare.

Pe langa faptul ca vecina de dedesupt simtea ca i se zdruncina tavanul cand mergeam prin casa si aveam tupeul sa tragem de multe ori apa la veceu, adica de cate ori aveam nevoie, pentru ea eram vinovati si de blocarea intregii coloane de apa de la etajul 6 la etajul 2, precum si de alte lucruri de care nu am aflat niciodata, dar pentru care ne pedepsea periodic prin scoaterea router-ului(alocat la doua blocuri) din priza pentru a face economie de curent.

Evident ca doar firma de internet il putea restarta, ceea ce facea ca iubirea noastra pentru "baba blocului' sa ajunga la culmi nebanuite.

Pe langa asta, tot ce inseamna urgenta medicala si folosirea sirenelor avea prioritate pe Bulevardul Independentei, fapt care ne-a invatat foarte repede sa ne obisnuim cu sirenele si, mai ales, cu luminita scanteietoare fix in geamul nostru de la farmacia non-stop Sfanta Paraschiva.

Prin expunerea treptata la zgomot, teoretic scade nivelul perceptiei si devii mai rezistent. Teoretic. Pentru ca, la modul practic, atunci cand ajungi intr-o zona cu zgomot redus, simti ca ceva nu e bine. Nu e zumzetul familiar!

Pierderea auzului, indusa mai ales de zgomot, este o boala ireversibila, primul simptom al acesteia este incapacitatea de a auzi sunetele ascutite. Daca obisnuiti sa ascultati muzica in casti des, mai ales casti care se introduc in urechi, riscul de a surzi mai devreme e garantat. Cel putin asa puteti sa va prefaceti mai des ca nu auziti sau sa-i puneti pe altii sa repete pentru a va da mai mult timp de gandire.

Exista o tendinta crescuta in randul populatiei de a ridica tonul peste nivelul normal al conversatiei pentru a fi auziti. (De asta vorbesc ceilalti tare, nu ca sunt eu surda.)

Cel mai adesea, angajatii din serviciile de call center, care folosesc in majoritatea timpului de lucru telefonul sau castile, pot fi expusi la socuri acustice. Socul acustic consta intr-o crestere brusca a zgomotului cu frecventa inalta transmis prin casti, crestere determinata de interferente pe linia telefonica. Expunerea la aceste socuri poate cauza durere, leziuni ale urechii si stres.

Intrebare: daca ai casca intr-o ureche, esti intr-o ureche? Asa, de curiozitate...

Zgomotul nu trebuie sa fie neaparat puternic pentru a cauza starea de stres in munca. Uneori este suficient un zumzait slab, dar persistent. Daca sediul este la parterul unui bloc de locuinte si vecina de deasupra are un frigider Artcic din 1980 toamna, sa nu va mirati ca la sfarsitul programului de lucru va sta parul in varful capului.

miercuri, 14 octombrie 2009

Numai iesean sa nu fii in jurul datei de 14 octombrie

Sa fii iesean in aceste zile este destul de dificil. Evenimentele desfasurate sau permise de primaria orasului aproape ca paralizeaza desfasurarea activitatii in mod obisnuit.

Printre evenimetele care escaladeaza de la an la an sunt comerciantii de haine de piele si de alte blanuri care impanesc anul acesta mai tot spatiul de pe langa Hala, alaturi de vanzatorii de vinuri, must, carnuri si de acum traditionalii mici foarte mici.

Strada Palatului e paralizata de vanzatori de marfuri din depozite, baloane, lucruri mai mult sau mai putin originale si "produse traditionale" precum porumb fiert, colaci secuiesti si castane prajite.

Pe Splai Bahlui te poti invarti si ameti in diferite masinarii, astfel ca si strada asta e blocata.

Pe Stefan cel Mare poti cumpara "lucruri sfintite", cel mai adesea produse la imprimanta si doar imprimate cu sfintit. Am si eu primita o punga de astfel de matanii, cu "sfintit" pe ele si care au ajuns la mine din intamplare.

Ca un bonus, ieri a fost o ploaie zdravana, astfel incat fiecare iesean cu masina a facut o ora fata de cele 10 minute necesare in mod obisnuit. 20 de minute s-au transformat in 2 ore pentru toti cei care au circulat prin Tudor, Nicolina, Gara s.a.

Am facut peste 40 de minute pentru a ajunge acasa, geaca mea din piele a fost atat de bine vopsita incat culoarea din ea a intrat in puloverul alb purtat pentru prima data, mi-a fost frig, m-am udat si aburii degajati de hainele mele au contribuit la buna aburire a geamurilor din masina, ajutandu-l astfel pe sotior sa-si pastreze calmul in conditiile excelente de trafic pana acasa.

vineri, 2 octombrie 2009

Angajatul din criza

Am citit foarte multe lucruri despre ce trebuie sa faca o companie sau cei care sunt persoane de decizie intr-o companie in perioadele in care situatia economica nu e atat de buna. Am citit multe si despre ce trebuie sa faca angajatii in astfel de situatii: sa munceasca mai mult, mai bine, mai eficient, sa propuna solutii. Eventual poate aduc si clienti ca sa sustina afacerea.

Ceea ce nu a fost spus este ca motivarea personala este ceva de care toti avem nevoie, insa putini sunt cei care sunt constienti ca detin singuri cheia spre aceasta. Toti se concentreaza asupra vestilor rele, pe starea economiei, pe supravietuire, securitatea locului de munca si chiar asupra securitatii finaciare.

Intre timp, directorii de companii taie din bugete, renunta la orice nu este prioritar si fac tot ce pot sa comunice cat mai putin cu anjajatii pana mai inchid o filiala sau trec in faliment. Si toata lumea se intreaba ce e cu demoralizarea asta generala.

Sunt vremuri dificile. Nimeni nu poate nega. Multi si-au luat adio de la prime sau mariri salariale, chiar si anuntate. Altii se gandesc serios sa schimbe locul de munca pentru ceva mai sigur. Bugetele de training s-au subtiat. Magazinele sunt mai goale decat altadata.

Amenintarea cu pierderea locului de munca nu e niciodata de ajuns. Oamenii trebuie sa fie motivati, dar vor si raspunsuri, adevarul, comunicare cu cei care iau deciziile. Liderii, "sefii", trebuie sa fie ei insisi exemplele pe care le asteapta de la ceilalti si, mai ales, trebuie sa actioneze in acest sens.

Sefii de raioane din Tesco se intalnesc periodic pentru a propune solutii, promovari sau directii. Le aplica de multe ori. Daca o filiala da gres, nu este pedepsita, ci se incearca o alta directie pentru celelalte. Am aflat recent ca "experienta Tesco" este mai buna, mai atractiva pentru cumparator.

Este greu sa te adaptezi vremurilor. In Romania, Leonardo a concediat 500 de oameni. Nu ma pasioneaza soarta lor, pentru ca nu exista comunicare. Oamneii vor avea intotdeauna nevoie de incaltaminte la preturi acceptabile, dar au nevoie si de "experienta Leonardo". Nu de vanzatoare care sunt ocupate sa te ignore sau sa te pazeasca in loc sa te ajute sa-ti gasesti perechea cea mai potrivita de incaltari pe care o doresti.

Recent am fost la o reprezentanta Takko pentru ca vazusem cateva haine pe care le consideram potrivite pentru mine intr-o oferta. Era zi de luni, foarte putini clienti. Cat timp am luat si analizat zeci de haine si chiar am incercat o duzina nici macar un angajat nu a venit sa-mi spuna "Buna ziua" sau sa intrebe daca ma poate ajuta. Ca mine erau si alti clienti care incercau lucruri si le cautau de unii singuri. Angajatii erau ocupati sa schimbe afisele promotionale.

Am avut nevoie de ajutor, de un angajat care sa-si faca treaba. Unde sunt cumparatorii anonimi la noi in tara? De ce se intampla asa? Unde s-a rupt firul comunicarii?