Am ramas uimita ... cu fiecare carte citita. Am facut parte dintre acei copii care au citit cu lanterna sub patura, noaptea. Si as face acest lucru din nou.
Mi se parea fantastic ... sa am parul lung. Cand a stiut ca pot sa am grija de el de una singura, l-a lasat mama sa creasca. Si l-am tuns scurt in decembrie 2008, cand am revenit in randul celor care stiu cat de usor este sa ai parul scurt.
Imi placea ... sa ma catar in copaci. Stiam toti copacii din gradina pe de rost, creanga cu creanga. Si toamna gaseam cele mai dulci perje si cele mai frumoase pere. Acum ma tem ca se rupe scara sub mine.
Credeam ca ... lumea spune ceea ce gandeste, ca vecinii nu stiu ca le furam caisele, ca e usor sa spui adevarul si ca singurele suparari sunt cele cauzate de scoala.
N-am inteles ... ca oamenii se pot schimba, ca poti sa nu-i cunosti chiar daca stai zi de zi cu ei, ca nu exista delimitare intre bine si rau, intre frumos si urat si ca adevarul are mai multe fete.
Nu intelegeam ... de ce nimeni nu-mi explica glumele la care se radea in hohote si pe care nu le pricepeam. Acum stiu si-i invat si pe altii. Pentru ca viata e frumoasa daca o traiesti asa cum e ea.
Leapsa preluata de la Denisa si inapoi la lume data.
Postări
Un comentariu:
"cand eram mica": imi doream o verigheta sa zic la toti ca sunt o doamna....nu conta daca oamenii ma cunosc sau nu, ei tb sa stie ca sunt o doamna
Trimiteți un comentariu