Cu Ilie inainte

Azi e sarbatoarea Sfantului Ilie, o sarbatoare cu atat de multe semnificatii incat imi pun mainile in cap.

Cine a fost acest sfant? De felul lui este un prooroc, adica unul caruia ii placea sa mearga in lung si-n lat si sa povesteasca. Inainte de a se apuca de povestit si-a omorat doar nitel parintii, dar nu se pune ca a fost la indemnul diavolului. Se pare ca Dumnezeu l-a iertat, asa ca l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau patru cai albi inaripati. Specia asta de cai eu credeam ca a disparut odata cu zeitatile grecesti, dar probabil ca oamenilor le era greu de la atata soare/ploaie si au testat indelung bauturile cu miere fermentata. Unii mai zic ca e prima marturie de rapire a unui OZN, dar nu avem destule dovezi pentru asta.

La fel ca alte traditii crestine, si asta s-a mulat extrem de bine pe sarbatorirea zeului solar, ceva din sarbatorirea lui Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca. Pur crestin!

In calitate de sfant, provoaca tunete, trasnete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina. Trasnitul e specialitatea lui, mai ales ca trasneste grozav acolo unde se ascund diavolii. Nu stiu daca mai rateaza sau nu.

Pe cand canepa era la moda, sfantul acesta avea o influenta puternica asupra domnisoarelor, care mergeau noaptea sa se tavaleasca goale prin lanurile de canepa. Daca visau canepa verde, se maritau cu flacai tineri. Daca visau canepa uscata, le era sortit unul mai batranior. Intre timp, au trecut la fumat canepa, de tavalit se tavalesc cand vor ele si adora irineii mai mult decat tinereii.

Ca sarbatoare din miezul verii, cand vara "incepea sa se calatoreasca", se recolta mierea de albine. Si sa te tii la sarbatorit cu tuica indulcita cu miere si altele asemenea. Dupa petrecere probabil ca urmau destainuirile "ficiorilor" care au stat ascunsi pe langa campurile de canepa.

Tot acum scapau de stat pe uscat si cei de la stane, care coborau pentru prima data in sate. Asa ca s-au pus la facut targuri de fete precum cel de pe Muntele Gaina, s-a trecut la facut nunta degraba, pana trec fierbintelile cunoasterii/revederii.

Azi sarbatorim si noi impreuna cu Bogdan, caruia ii spun cu acest prilej "La multi ani si sa-ti tune des cu bani!"

Si pentru ca unul dintre autorii mei preferati are o poezie dedicata momentului, luati si delectati-va:

Ploaia Sfatului Ilie
de Ion Minulescu

Ploua!...
Zi si noapte, ploua —
Ploaie veche,
Ploaie noua,
Ploaie-n rate
Calculate
De cerescul camatar,
Si la termen, achitate —
Sa ne spele de pacate
Dupa noul calendar...
Ploaia Sfantului Ilie
Abia sta...
Si-cepe iar!...
Parca-ar fi o papadie
Ca barba Sfintiei-Sale —
Barba fara-asemanare,
Ce se spulbera-n spirale,
Peste “Romania Mare”,
Pe care Sfantul Ilie
Ar fi luat-o cu chirie
Pentru... hidroterapie!...

Ploua!...
Zi si noapte, ploua...
Ploua-asa cum se stie
Sa mai fi plouat candva...
Ca si cum Sfintia-sa
N-ar fi om de omenie,
Si-ar fi —
Doamne!... Cum sa zic?...
Om ca noi — la suflet mic —
Om adica, cu pacat,
Nu chiar sfant adevarat...
Ploua!...
Zi si noapte, ploua...
Ploua-asa ca si cum ploaia
N-ar fi ploaie, ci... potop!...
Stop, Sfinte Ilie...
Stop!...
Domoleste-ti telegarii
Si mai crapa-ti barba-n-doua,
Ca de cand tot ploua... ploua,
Ploaie veche,
Ploaie noua,
Ne-au murit toti carturarii
De ftizie,
Si-n spital
Nu ne-a mai ramas decat
Un opet, cu-o tuse-n gat
Ca o strofa de... cristal!...

Nu-l lasa, Sfinte, sa moara,
Ca-i pacat de-asa comoara!...
Nu-l lasa sa moara-n ploaie
Ca pe biata cucuvaie...
Iar de-o fi sa fie asa
Cum socoti Sfintia-ta,
Vreau sa zic
Sa-l pedepsesti
Pentru faptele-i lumesti,
Da-i cerneala si hartie
Si-un consemn ceresc,
Sa-si scrie
Ultima lui poezie:
Ploaia Sfantului Ilie.