marți, 31 mai 2011

Stim cu adevarat sa apreciem?


Romanii nu stiu sa-si aprecieze la devarata valoare bogatiile pe care le au. Padurile care ne inconjoara si zecile de animale care vietuiesc au un farmec pe care il apreciam si inainte, dar acum il apreciez si mai mult.

In una dintre duminici am iesit la o plimbare la pas pe un drum mai putin circulat. In zona este interzis focul, dar asta nu-i impiedica pe spanioli sa iasa la iarba verde. Mai bine de 20 de masini erau parcate doar in zona in care ne-am plimbat noi. Oamenii erau asezati pe scaune pliante, in natura, fara muzica, discutand sau mancand mancarea pe care au carat-o de acasa. Si zona in care stateau sa "comunice cu natura" era, dupa toate standardele cu care am fost invatata, jalnica. Smocuri de iarba, palcuri de tufisuri, copaci de toate felurile, dar nimic care sa semene cu frumusetea padurilor noastre. Zonele de langa orase arata mai bine in Romania(nu si la fel de curat). Dar ei stiu sa se bucure de ce au.

Inca un exemplu: delta Llobegratului seamana foarte mult cu un canal ceva mai lat. Dar e a lor, au brosuri cu fauna si vegetatia si au grija ca ceea ce a mai ramas sa supravietuieasca. Nu am vazut pana acum in viata mea atatia lilieci seara. Cotofene cu gramada. Randunici, egrete, pescarusi, rate cu tot cu pui, mierle si nu m-ar mira sa fie si altele pe care nu le-am vazut si pe care nu le cunosc. Nu mai mult de azi dimineata sotiorul ma intreba daca nu cumva se aude o pupaza. I-am spus ca nu stiu, ca in Humulestii lui Creanga, acolo unde am copilarit, nu le-am auzit niciodata. Se prea poate sa fi fost, desi cu atatea bipuri si semnale electronice este usor sa gresesti.

Alt exemplu: in Cehia se promoveaza foarte mult drumetiile. Drumetii de dragul drumetiilor, al miscarii si a admirarii naturii. M-am amuzat cand in una dintre fotografiile fratiorului era un semn(marcaj) catre un "copac frumos". Si nu, nu l-am gasit nemaipomenit de frumos. Dar era acolo: ceva care merita vazut.

Prin comparatie, in Targu Neamt se poate face o drumetie prin padure spre monumentul Vanatorilor de Munte(primul escadron din Romania) si apoi spre Cetatea Neamtului. O excursie de vreo 3 ore. O excursie pe care am facut-o si cu regretatul si nebunaticul profesor Ticu, in plina iarna, si pe post de ghid pentru prieteni vara. Si e asa de frumos drumul si asa de prost marcat incat si cu profesorul ne-am ratacit, si prietenele mele au crezut ca am ganduri criminale cand am ajuns intr-o zona nemarcata. Pentru ca este atat de greu sa pui niste marcaje pe copaci!

Trebuie sa incetam sa ne mai plangem de mila si sa facem cei cativa pasi mici, individuali, pentru a promova ce avem.

Va recomand din toata inima traseul de mai sus: aer curat, padure frumoasa, privesti minunate si un pic mai aproape de istorie in Cetatea proaspat renovata. Adresati intrebari ghidului, e o sursa grozava si pentru mine chiar si acum. Luati artizanat autentic, nu chinezarii, de la poalele Cetatii. Stati la o pensiune langa padure in zona. Vizitati manastirile pentru frumusete daca nu pentru a adresa rugaciuni. Incepeti sa vedeti ce e frumos in orasul vostru!

In fotografie: biserica de lemn dupa Manastirea Neamt, pe drumul spre Schitul Icoana.

Niciun comentariu: