Pe 2 ianuarie ne-am trezit tarziu, am mancat o pizza reteta ad-hoc si clatite cu miere si am pornit spre Montjuic. Fantana cu jocuri de lumini are program din mai, asa ca ne-am inchipuit cum ar fi si ne-am propus sa studiem prezentarile de pe Internet sau sa ne intoarcem la vara.
In varful dealului se afla Muzeul National de Arta Catalana pe care l-am evitat cu gratie si ne-am indreptat spre Stadionul Olimpic unde sunt niste fantani minunate si antena de la Telefonica cu o forma deosebit de interesanta.
Am subliniat national datorita importantei pe care o acorda aici atat locuitorii, dar mai ales politicienii( avem si noi din aia care vor independenta regionala, dar in mod nejustificat) dialectului catalan si obiceiurilor catalane.
Intregul deal, cu toate ca e destul de mare, are scari rulante atat pentru urcat, cat si pentru coborat. Chiar in fata muzeului este un chitarist destul de talentat si este posibil ca la vara sa fie si mai multi muzicanti ambulanti.
Dupa toata plimbareala prin parcuri ne-am gandit sa repetam experienta din ziua precedenta si am fost din nou la restaurantul Daisuki. De aceasta data am nimerit la ora de varf, dar am stiut ce sa luam cu exactitate. Farfuria cu mult sushi ii apartine fratiorului, in timp ce aia cu varf cu fructe de mare e a mea. Ca aperitiv mi-am luat salata de alge si iarba de mare(sau ceva de genul, verde, subtire si lunga) si putina salata cu surimi.
In Praga este foarte scump sa mananci sushi, astfel incat am primit promisiunea ca vom fi vizitati din nou chiar si numai pentru mancare.
Avand in vedere ca se apropia ora la care trebuia sa-l conducem pe fratior la aeroport, ne-am indreptat cu autobuzul spre casa si apoi cu masina spre aeroport, pentru parcarea caruia sa pregatiti din nou monede si bancnote cash.
PS: la check-in-ul spre Cluj-Napoca era o coada destul de mare, dar foarte civilizata.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu